Acum ştiu. Sunt şi eu ca toţi ceilalţi…adolescent
sentimental şi visător.Zadarnic încerc să mă ascund. Sunt sentimental.Sunt ridicol. În după-amiaza aceasta de noiembrie,sunt trist. Şi nu am de ce să fiu trist. Nu trebuie să fiu trist…Privesc plopii prin fereastra mea. Şi cad pe gânduri. Gânduri naive,idiot şi revoltător de naive. Cât m-am trudit eu să-mi smulg din suflet slăbiciunea aceasta care se numeşte melancolie… Sunt melancolic. Deci sunt stupid. Sunt lipsit de voinţă,de personalitate. De ce să fiu melancolic,pentru că in după-amiaza aceasta soarele străluceşte printre copacii desfrunziţi?De ce să privesc pe fereastră,în loc să lucrez?De ce să mă visez frumos şi bogat plimbându-mă prin parcuri pustii , cu havuzuri înverzite de muşchi,cu statui însângerate de amurguri ,cu viţă sălbatică ce se înalţă pe poduri şi ziduri de castel? Dovada lipsei mele de voinţă o am chiar in clipele acestea. În loc să lupt împotriva imbecilităţii nostalgice a soarelui de noiembrie , să mă biciuiesc până la sânge,m-am aşezat la masă şi scriu intr-un caiet pe care nu-l va citi nimeni. Câtă trudă risipită în după-amiaza aceasta…Câte ceasuri petrecute cu dinţii strânşi,câte nopţi calde,cu lună,care mă ispiteau să visez şi să rătăcesc pe străzi şi pe care le petreceam singur nu s-au dovedit zadarnice. O zi de noiembrie.O zi ca oricare alta. Soarele e trist,si de pretutindeni se ridica tresăriri ciudate.O zi calda.O zi in care bătrânii si femeile lacrameaza amintindu-si trecutul. Dar eu de ce sa mă întristez?De ce îmi simt sufletul plin de un simtamant necunoscut,înfiorător,dulce?De ce vreau sa plâng?De ce aştept ceva care ştiu ca nu va veni niciodată? Mie nu mi se îngăduie nici una din acestea. Eu nu sunt un adolescent ca toţi ceilalti,naiv,visator,bolnavicios,natang,sentimental,caraghios.Sufletul meu e aspru.Vointa mea e absurda,dar e o voinţa trinica,formidabila care apasă si inabusa totul in calea sa. Eu trebuie sa fiu acelaşi in toate timpurile si toate locurile.Hotarat ca o stanca,încruntat,cu ochii inclestati de tinta,cu buzele strivite de furie,cu pumnii strânşi gata de a se prăvăli si a-mi îndurera carnea.Asa trebuie sa fiu eu. Pentru ca aşa vreau eu. Eu,singurul stăpân al sufletului si al trupului meu. Pe cine mint?!